Recomandari:

Şapte răniţi, după ce un avion rusesc a luat foc în Cehia

23 mai 2012
Autor:
Şapte răniţi, după ce un avion rusesc a luat foc în Cehia

"Avionul a avut probleme la aterizare, cel mai probabil cu trenul de aterizare", a declarat pentru AFP purtătorul de cuvânt al ministerului, Jan Pejsek. "Avionul efectua o misi
Citeste tot »

François Hollande se declară hotărât "să facă totul" pentru ca Grecia să rămână în zona euro

23 mai 2012
Autor:
François Hollande se declară hotărât "să facă totul" pentru ca Grecia să rămână în zona euro

"Voi face tot ceea ce voi putea, din poziţia mea, pentru a-i convinge pe greci să aleagă să rămână în zona euro, dar şi pentru a-i convinge pe europenii care ar putea să se înd
Citeste tot »

Zeci de eleve din Afganistan au fost otrăvite, în ceea ce pare a fi un atac taliban

23 mai 2012
Autor:
Zeci de eleve din Afganistan au fost otrăvite, în ceea ce pare a fi un atac taliban

Patruzeci de eleve au fost deja externate, dar alte 40, inclusiv trei profesoare, sunt în spital, relatează BBC News online.
Citeste tot »

Două fetiţe de trei şi cinci ani, duse la Spitalul de Copii din Timişoara după ce au băut diluant

23 mai 2012
Autor:
Două fetiţe de trei şi cinci ani, duse la Spitalul de Copii din Timişoara după ce au băut diluant

Potrivit medicilor de la Urgenţă, două fete de trei şi cinci ani au fost aduse, miercuri după-amiază, la Spitalul de Copii "Louis Ţurcanu", ele fiind conştiente, dar au fost internate pe
Citeste tot »

Magda Matache: Cred că e foarte greu să fii o persoană de succes dacă vii dintr-o comunitate romă

23 mai 2012
Autor:
Magda Matache: Cred că e foarte greu să fii o persoană de succes dacă vii dintr-o comunitate romă

În conferinţa de lansare a campaniei de promovare a poveştilor de succes ale femeilor în cadrul proiectului european "Şanse egale pentru cariere de succes", organizată, miercuri, de către
Citeste tot »

Ponta l-a retras pe Vladimir Tismăneanu de la Institutul de Investigare a Crimelor Comunismului

23 mai 2012
Autor:
Ponta l-a retras pe Vladimir Tismăneanu de la Institutul de Investigare a Crimelor Comunismului

În postul de preşedinte executiv al Institutului de Investigare a Crimelor Comunismului a fost numit istoricul Dan-Andrei Muraru, până în prezent secretar al Centrului de Studii asupra Comun
Citeste tot »

România a primit cererea de chemare în judecată din partea Comisiei Europene pentru blocarea accesului la reţele de gaze

23 mai 2012
Autor:
România a primit cererea de chemare în judecată din partea Comisiei Europene pentru blocarea accesului la reţele de gaze

"Ministrul Economiei şi ministrul delegat pentru mediul de afaceri urmează să ia toate măsurile necesare, acolo trebuie luată o decizie deja strategică", a spus Ponta. La f
Citeste tot »

Bute se antrenează cu Robin Hood înaintea duelului cu Froch

23 mai 2012
Autor:
Bute se antrenează cu Robin Hood înaintea duelului cu Froch

Dolce Sport l-a vizitat în Marea Britanie pe Lucian Bute (32 de ani), care se pregăteşte să-şi apere pentru a zecea oară centura de campion mondial IBF la categoria supermijlocie în meciul cu englezul Carl Froch (34 de ani). Citește mai departe...
Citeste tot »

Guvernul vrea să scadă cu 30% cheltuielile cu protocolul şi deplasările pentru instituţiile publice

23 mai 2012
Autor:
Guvernul vrea să scadă cu 30% cheltuielile cu protocolul şi deplasările pentru instituţiile publice

Guvernul vrea să scadă cu 30% cheltuielile cu deplasările externe şi protocolul din instituţiile publice, potrivit unui proiect de ordonanţă de urgenţă discutat în şedinţa de miercuri a Executivului, în primă lectură, au declarat pentru AGERPRES surse oficiale. Citește mai departe...
Citeste tot »

Facebook se opreşte din cădere. Acţiunile companiei au crescut cu 3,5% la deschiderea şedinţei

23 mai 2012
Autor:
Facebook se opreşte din cădere. Acţiunile companiei au crescut cu 3,5% la deschiderea şedinţei

Acţiunile Facebook au deschis miercuri în creştere cu peste 3%, recuperând din pierderile înregistrate în precedentele două şedinţe, în timp ce bursa din SUA a coborât, din cauza temerilor privind Grecia şi a rezultatelor sub Citește mai departe...
Citeste tot »

Zgonea: Declaraţiile lui Anastase despre Câmpeanu arată că nu merită şefia Camerei

23 mai 2012
Autor:
Zgonea: Declaraţiile lui Anastase despre Câmpeanu arată că nu merită şefia Camerei

Liderul deputaţilor PSD, Valeriu Zgonea, a scris miercuri într-un comunicat că Roberta Anastase prin declaraţiile despre Mariana Câmpeanu a discreditat funcţia de preşedinte al Camerei Deputaţilor. Citește mai departe...
Citeste tot »

Cursul oscila uşor peste 4,46 lei/euro, creşterea cotaţiilor fiind temperată indirect de BNR

23 mai 2012
Autor:
Cursul oscila uşor peste 4,46 lei/euro, creşterea cotaţiilor fiind temperată indirect de BNR

Cotaţiile monedei naţionale fluctuau uşor peste 4,46 lei/euro la finalul sesiunii interbancare de miercuri, creşterea cursului fiind temperată de intervenţiile indirecte ale băncii centrale, potrivit dealerilor, citaţi de Mediafax. Citește mai departe...
Citeste tot »

Udrea: Promisiunea referitoare la naveta de bere trebuie interpretată ca o glumă

23 mai 2012
Autor:
Udrea: Promisiunea referitoare la naveta de bere trebuie interpretată ca o glumă

Liderul PDL Elena Udrea precizează, pe Facebook, că promisiunea referitoare la naveta de bere, făcută marţi pe blog, trebuie, în mod evident, interpretată ca fiind o glumă. Citește mai departe...
Citeste tot »

Ponta a găsit vinovatul pentru căderea leului: Televiziunile

23 mai 2012
Autor:
Ponta a găsit vinovatul pentru căderea leului: Televiziunile

Premierul Ponta consideră că ştirile transmise de posturile TV prin care se anunţă prăbuşirea leului în raport cu moneda europeană nu sunt admisibile în nicio ţară cu piaţă financiar-bancară liberă şi afirmă că, cu cât sunt date la TV mai multe Citește mai departe...
Citeste tot »

SCANDAL SEXUAL între Nadine şi Claudiu Bleonţ. Actorul este acuzat de hărţuire sexuală

23 mai 2012
Autor:
SCANDAL SEXUAL între Nadine şi Claudiu Bleonţ. Actorul este acuzat de hărţuire sexuală

Nadine îl acuză pe actorul Claudiu Bleonţ că a hărţuit-o sexual în repetate rânduri. Bruneta se plânge că i-a făcut avansuri sexuale atât de faţă cu soţul ei, dar şi cu primarul din Slatina. Citește mai departe...
Citeste tot »

Publicitate

Arhiva

Cautare

Publicitate

Acrobat Pro 9 Windows 7 Photoshop Free Trials Adobe Acrobat Pro For Macintosh Microsoft Office 2010 Pro Plus Adobe Acrobat 8 Office 2010 Business English Translation Of The Word Windows Live Microsoft Windows Xp Pro Sp3 Oem Version Document Pdf Microsoft Windows 7 Prices Buy Office 2010 Professional Plus Windows Xp Home Security Ed Autocad 2009 Installing Windows Xp Home Edition Educational Software Discount Adobe Creative Suite Requirements How Do I Get Microsoft Office For Free Office 2007 Volume License Windows 7 Validation System Adobe Acrobat Adobe Acrobat 9.1 Download Student Download Microsoft Office Buy Windows 7 Home Premium Windows 7 Tutorials Windows Repair Adobe Photoshop Cs 2.0 Autocad 2011 Deployment Autocad 2011 Electrical Adobe Movie Maker Windows Xp Service Pack 2 Sp2 Ms Word Publisher Kelby Lightroom 2 Adobe Cs4 Design Standard Cad Computer Microsoft Office Military Discount Autocad 3d Price Datacad Microsoft Office 2010 Best Price Microsoft Windows 7 Cheap Office Professional Edition Windows Operating Systems Windows 7 Prices Announced Photoshop Free Software Download Adobe Photoshop Elements 7.0 Free Download Windows 7 Home Premium Upgrade Sale Buy Photo Shop 7 Visio 2007 Windows Small Business Server 2003 Acrobat Adobe Standard Microsoft Windows 7 Home Premium Upgrade Design Standard Adobe Adobe Acrobat 9 Professional Cheap Windows 2003 Server Software Adobe Cs 3 Windows Xp Pro Retail Adobe Store Coupon Code Adobe Photoshop Elements 7 Trial Windows 7 Bluetooth Driver Adobe Stock Photos Cs3 Microsoft Windows Repair Calendar 2010 In Word Format Using Lightroom Microsoft Windows Home Premium Win 7 Ultimate Upgrade Ms Office Ultimate Upgrade Windows 7 To Professional Windows 7 Home Premium 64 Bit Oem Free Adobe 9.0 Equation Editor Word 2010 Office 2010 Icons Win 7 Pro Oem Cheap Microsoft Word 2007 Microsoft Office Licenses How To Download Microsoft Office Reader 9.0 Download Adobe Acrobat 9 Discount Adobe Creative Suite 4 Training Cheapest Windows 7 Upgrade Upgrade Adobe Photoshop