"Cu Rapid n-am mai avut nicio discuţie, acum e şi supărare mare după înfrângere (n.r. - din finala Cupei României), e normal. Am recunoscut că mi-ar plăcea o nouă provocare, da
Citeste tot »
Administraţia Prezidenţială a informat că şeful statului a semnat decretul privind promulgarea Legii pentru punerea în aplicare a Legii nr.134/2010 privind Codul de procedură civilă. Camera Deputaţilor a adoptat, în 8 mai, în calitate de for decizional, cu 240 de voturi "pentru" şi o abţinere, proiectul legii de aplicare a Codului de procedură civilă. Ministrul Justiţiei, Titus Corlăţean, a susţinut, în plen, adoptarea acestei legi, arătând că face parte "dintr-un...
"Nu am regretat în niciun fel faptul că am primit votul de învestitură din partea Parlamentului pentru poziţia de prim-ministru, nu însemna implicit un regret pentru părăsirea unui alt post, câtuşi de puţin. Era urmarea unui act de voinţă. A fost o experienţă foarte interesantă, în fiecare zi am mai învăţat ceva şi cred că poziţia de prim-ministru deschide cale spre orizonturi multiple. Vom vedea ce va fi mai departe", a declarat Ungureanu, joi, la Craiova, întrebat...
Sediul de campanie al candidatului UNPR la funcţia de primar al municipiului Constanţa, Claudiu Palaz, a fost vandalizat, în noaptea de miercuri spre joi, după ce persoane rămase încă neidentificate au aruncat cu vopsea albă pe geamuri. Citește mai departe...
Liderul PNL Crin Antonescu a primit joi în comuna Ștefănești, județul Argeș, o fotografie originală a președintelui fondator al PNL, I.C. Brătianu, din colecția familiei Brătienilor Citește mai departe...
"Cu Rapid n-am mai avut nicio discuţie, acum e şi supărare mare după înfrângere (n.r. - din finala Cupei României), e normal. Am recunoscut că mi-ar plăcea o nouă provocare, da
Citeste tot »
Oficialul rapidist îl numeşte pe centralul Radu Petrescu "un nenorocit, un hoţ şi un criminal – toate acestea împotriva fotbalului", deoarece l-a eliminat eronat în partida cu O
Citeste tot »
"Nu am regretat în niciun fel faptul că am primit votul de învestitură din partea Parlamentului pentru poziţia de prim-ministru, nu însemna implicit un regret pentru părăsirea unu
Citeste tot »
Administraţia Prezidenţială a informat că şeful statului a semnat decretul privind promulgarea Legii pentru punerea în aplicare a Legii nr.134/2010 privind Codul de procedură civilă.
Citeste tot »
"Mi-au spus: «te rugăm, nu câştiga finala!»", a declarat Pastora Soler, pe un ton glumeţ, într-un interviu acordat postului de radio ABC Punto Radio, înainte de a...
Citeste tot »
Mihai Trăistariu se numără printre cei mai solicitaţi cântăreţi în campania pentru alegerile locale, care se vor desfăşura pe 10 iunie, artistul având programate până în pr
Citeste tot »
Cei 11 membri ai formaţiei Pink Martini revin în Capitală în cadrul turneului de promovare a albumului "A Retrospective". Accesul în Sala Palatului este permis începând cu...
Citeste tot »
CNA a aprobat solicitarea RCS&RDS de scoatere a posturilor Antena Group de pe platforma sa de satelit, în termenul prevăzut de lege, după ce a acordat companiei...
Citeste tot »
Festivalul de la Cannes are însă "abonaţii" săi. Ken Loach a revenit pe Croazetă pentru a 11-a oară, Michael Haneke îşi are reşedinţa secundară la Cannes, Abbas...
Citeste tot »
Într-un articol intitulat "Sunt implicaţi americanii în prăbuşirea Superjet", a afirmat joi a afirmat joi cotidianul rusesc cel mai citit din ţară, Kom
Citeste tot »
"Nu există niciun motiv să fac apel dacă sunt declarat responsabil", a precizat extremistul de dreapta, în vârstă de 33 de ani, care vrea să fie declarat sănătos din punc
Citeste tot »
Cu o zi înainte, o organizaţie conservatoare a obţinut autorizaţia să publice unele documente, inclusiv e-mailuri şi procese-verbale ale unor întâlniri, demonstrând asistenţa o
Citeste tot »
"Trenul a fost oprit în Staţia CFR Oneşti după ce s-a constat că linia a fost inundată pe un sector din apropiere de municipiul Oneşti. Se aşteptată...
Citeste tot »
"Este un proiect social, nu e singurul. Nu înseamnă campanie electorală. Sunt în campanie de 12 ani şi în fiecare zi când mă scol şi când mă...
Citeste tot »